Primăria Focșani a anunțat că iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă se va aprinde în data de 30 noiembrie, în ziua Sfântului Apostol Andrei. În ziua respectivă (zi liberă, prin lege), va avea loc și un spectacol specific de iarnă, dedicat copiilor, în primul rând. Vor urca pe scena din Piața Unirii din Focșani tinerii artiști ai Liceului de Artă „Gh. Tattarescu” și copiii Corului Parohiei Irești, dirijat de preotul Ionel Miron. Și Târgul de Crăciun din centrul orașului se va deschide în 30 noiembrie. ”Tot de Sfântul Andrei deschidem și Târgul de Crăciun, care va transforma Piața Unirii în principalul loc de întâlnire și distracție al focșănenilor până la începutul lunii ianuarie 2027. Ne vom bucura de un patinoar pentru iubitorii sporturilor de iarnă, de surprize pentru cei mici și de multe momente frumoase petrecute împreună.”, a anunțat administrația locală.
