joi, aprilie 18, 2024
AcasăActualitateLiderii sindicali din sistemul penitenciar: "Instituţia nu trebuie târâtă în acest scandal!"

Liderii sindicali din sistemul penitenciar: „Instituţia nu trebuie târâtă în acest scandal!”

Angajații Penitenciarului Focșani sunt rezervați atunci când sunt întrebați de situația directorului Adrian Iacob, pus sub control judiciar de procurorii DIICOT. Liderul Sindicatului Național al Administrației Penitenciare Filiala Focșani, Daniel Rîncu, a declarat că numele instituției nu ar fi trebuit târât în acest scandal. ”Nu pot să exprim o părere în acest caz. Noi ne ocupăm doar de organizarea sindicală. Pe noi nu ne interesează astfel de lucruri și nu avem cunoștință de această situație. Ne pare rău că s-a ajuns aici iar numele instituției noastre este implicat în asemenea probleme. Noi credem că justiția trebuie să-și facă treaba iar cine e vinovat să fie pedepsit, conform legii. Noi suntem adepții respectării legii și fiecare răspunde pentru ceea ce face”, ne-a declarat liderul de sindicat din Penitenciarul Focșani.
daniel randu lider sindical penitenciar
Daniel Rancu, lider sindical Penitenciarul Focsani
La rândul său, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor ne-a transmis un răspuns lapidar. „Noi nu deținem nicio informație oficială legată de calitatea pe care o are directorul Penitenciarului Focșani în acest dosar. Statutul funcţionarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este clar în privința măsurilor ce se vor dispune”,a declarat, pentru Vrancea24.ro, agentul principal Cristina Cîrlan, purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu