vineri, aprilie 26, 2024
AcasăActualitateExpertele din dosarul Oprișan, din arest au sărit în ciocate, pe motocicletă

Expertele din dosarul Oprișan, din arest au sărit în ciocate, pe motocicletă

Cele două experte care s-au ocupat să-l scoată basma curată pe Marian Oprișan în procesul său cu DNA, Roxana Ileana Cernea și Elena Valentina Mușuroiu, au termen în procesul în care DNA le-a trimis în judecată pe data de 29 septembrie.

În luna august, acestea au încercat să scape de măsura controlului judiciar impusă încă după eliberarea lor din arest, fără succes însă.

Viața însă merge mai departe iar de acest lucru pare să profite una dintre acuzate. Este vorba despre Ileana Roxana Cernea, care, pe pagina sa de socializare a postat o fotografie ce o înfățișează pe o motocicletă, într-o ținută sexy, în care “ciocatele fac toată diferența”, după cum se exprimă.

11863373_602542653220650_2586092609951419173_n

Roxana Ileana Cernea și Elena Valentina Mușuroiu au fost arestate pe 10 ianuarie 2015, după ce ar fi încercat să-i „albească” dosarul baronului de Vrancea, achitat ulterior în primă instanță la Cluj Napoca.

Prima  este învinuită de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual iar Elena Valentina Muşuroiu, pentru complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu.  La rândul său, expertul focşănean Liviu Macovei a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului DNA, Cernea (Pintea) Ileana Roxana a fost desemnată de către instanţa de judecată, în data de 10.07.2014, pentru a efectua expertiza financiar-contabilă în dosarul nr. 271/231/2010, în care este judecat lotul Oprișan.
Președintele Consiliului Județean Vrancea a cerut numirea, în calitate de expert recomandat pentru a participa la efectuarea expertizei financiar contabile, a lui Muşuroiu Elena Valentina care a şi dobândit această calitate.

“Conform atribuţiilor stabilite de instanţa de judecată, expertul desemnat Cernea (Pintea) Ileana Roxana trebuia să răspundă la obiectivele expertizei, stabilite de magistratul care a dispus administrarea acestei probe. La rândul lor, experţii parte (recomandaţi de inculpaţii din dosar) urmau să-şi exprime şi ei opiniile cu privire la obiective.
La data de 15 octombrie 2014, Cernea (Pintea) Ileana Roxana, în calitate de expert desemnat de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul menţionat, pentru efectuarea expertizei financiar-contabile, s-a înţeles cu Muşuroiu Elena Valentina, expert parte al unuia dintre inculpaţi, să îi permită acesteia din urmă să conceapă şi să întocmească raportul de expertiză fără a-l supune niciunei cenzuri şi acceptând concluziile consemnate de către aceasta.
Raportul, în care se statua inexistenţa vreunui prejudiciu cauzat de inculpatul respectiv, a fost semnat de experta desemnată de instanţă, fără a verifica realitatea afirmaţiilor cuprinse în acest document, încălcând principiul şi totodată dreptul tuturor persoanelor la un tratament egal în faţa legii şi interesul participanţilor la procesul penal şi al statului în aflarea adevărului şi respectarea legii.
În acest fel, Cernea (Pintea) Ileana Roxana l-a ajutat pe inculpatul trimis în judecată, în sensul împiedicării sau îngreunării tragerii sale la răspundere penală, prin crearea unei situaţii apte se genereze pronunţarea unei soluţii de achitare faţă de acesta. De asemenea, a atestat în cuprinsul raportului de expertiză, în mod nereal, faptul că a întocmit expertiza înregistrată la registratura Judecătoriei Cluj-Napoca, în data de 09.01.2015”, arată procurorii DNA.

Din acelaşi rechizitoriu reiese că Liviu Macovei, în calitate de expert parte al altui inculpat judecat în acelaşi dosar, a înlesnit încălcarea atribuţiunilor de serviciu de către Cernea (Pintea) Ileana Roxana, cu consecinţa directă a vătămării drepturilor şi intereselor părţilor din dosar şi a statului, prin semnarea, în data de 08.01.2015, a raportului de expertiză financiar-contabilă din dosarul menţionat, raport despre care cunoştea că nu a fost întocmit de către expertul numit de către instanţă, ci de către expertul parte Muşuroiu Elena Valentina.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu