Începe decăderea lui Dragnea. Va ”pârjoli” totul până la final?

0
13
Decizia magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă nu e definitivă, poate însemna începutul sfârșitului lui Liviu Dragnea (din punct de vedere politic). Cu toate presiunile exercitate în spațiul public și în subteran, iată că s-au găsit niște judecători, după procurorii DNA, dispuși să nu cedeze. Aproape de necrezut, dacă ne gândim la ce se întâmplă în România, de câțiva ani, dar mai ales după decembrie 2016. S-a văzut clar că principalul scop al puterii PSD-ALDE-UDMR (da, și liderii UDMR au aceleași interese ca Dragnea, Tăriceanu&comp) îl reprezintă punerea justiției cu botul pe labe. Eventual câțiva mici demnitari, acolo, să mai ajungă prin instanțe, așa, de ochii lumii. Dar să nu se mai atingă nimeni de EI, cei mari, cei puternici, cei care se află la butoane. ”Nu putem avea toată puterea dacă nu avem justiția” și ”Nu ne putem salva pe rând, trebuie să ne salvăm toți odată” sunt doar două afirmații care definesc în mod clar intențiile/ scopurile/ interesele reale ale puterii actuale de la București. Asta-i roade pe ei cel mai tare – justiția. Și-au împărțit cam totul în țara asta, de aproape 30 de ani, s-au mai certat între ei pentru sfere de interese, pentru milioane de euro pe care le-au câștigat sau pierdut, pe spinarea românilor, dar au un ghimpe. Justiția nu le dă pace să-și vadă liniștiți de banii noștri. Și nici întregul sistem judiciar nu le pune probleme în realizarea intereselor lor, doar o parte dintre procurori și judecători. Se știe că sunt mulți magistrați legați ombilical de sferele de influență politică, sunt procurori și judecători care au închis ochii la nenumărate cazuri de corupție, evaziune fiscală, afaceri necurate etc., mai mult, chiar i-au ajutat pe politicieni și pe noii capitaliști de ”cumetrie” în nenumărate situații.
Acum, după sentința cu executare de astăzi, ce va urma? Va înțelege Dragnea că ”jocul” s-a terminat pentru el? Sau își va asmuți și mai tare ”talibanii” pentru a ”rupe” tot în jur? Trupa de atac a președintelui PSD este, deocamdată, una numeroasă: premierul, ministrul de Interne, șefii din Jandarmerie și IGPR, o parte din structurile de informații, Gabriela Firea, Tăriceanu, Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Codrin Ștefănescu, Nicolae Șerban, Eugen Nicolicea, Marian Neacșu, o serie de procurori și judecători, o mare parte din mass-media, funcționari publici etc. Vor merge aceștia ”până la capăt”, așa cum a promis Dragnea? Sau se vor dezice, direct sau indirect, de șeful lor suprem? Vor vota în Parlament toate modificările care le sunt favorabile la codurile penale? Vor emite o ordonanță de urgență, după modelul OUG 13, din ianuarie 2017, pentru a pune în aplicare modificările care îl salvează pe Liviu Dragnea (și pe alții)? Îl suspendă sau nu pe președintele Klaus Iohannis? Se anunță o vară extrem de fierbinte iar protestele de stradă vor fi neîntrerupte.
PS – unii fac, deja, scenarii, cu variantele de înlocuire a lui Liviu Dragnea la șefia PSD. O posibilitate, pentru unitatea partidului, ar fi revenirea lui Victor Ponta, cu epurarea câtorva ”talibani” pro-Dragnea. Alta ar fi Gabriela Firea, dar aceasta e în cădere din cauza incidentului de la prezentarea Simonei Halep. Nu trebuie omis nici Marian Oprișan, spre surpriza generală. Se știe că șeful PSD Vrancea are aspirații înalte și, de când a primit achitare în procesul său de corupție, se bate mereu cu pumnul în piept, în fața celorlalți lideri ai partidului, cu această sentință. La fiecare adunare a PSD, Oprișan le amintește colegilor de faptul că el a fost achitat de instanță. Pe lângă șefia PSD, Marian Oprișan nu a renunțat la visul său din copilărie de a ajunge șeful polițiștilor – ministru de Interne. Astfel, în ipoteza în care Oprișan ar ajunge președintele PSD, conducerea organizației Vrancea ar urma să fie preluată de primarul din Odobești, Daniel Nicolaș. Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, nu s-a făcut prea popular în rândul membrilor PSD, iar tensiunea dintre el și Oprișan este binecunoscută. De asemenea, Misăilă i s-a arătat loial lui Dragnea, în dauna lui Oprișan, așa că pariul lui s-a dovedit, iată, deocamdată, unul pierzător.