FOTO Oamenii au cărat apă cu mașina primarului din Tulnici pentru a stinge incendiul de vegetație

0
13

Incendiul de vegetație din zona Greșu a pus pe jar autoritățile din cauza faptului că focul se putea propaga la pădurile din jur. Dar mai era o problemă – accesul în zona unde se manifesta incendiul. Autospecialele de pompieri nu au reușit să ajungă la fața locului, astfel că localnicii, reprezentanții SVSU Tulnici și ai Obștii Tulnici, alături de pompieri, s-au descurcat cum au putut. Oamenii au cărat apă cu bidoanele din plastic, încărcate în mașini de teren, care să reușească să ajungă la locul flăcărilor. Una dintre mașinile cu care s-a cărat apă îi aparține primarului Aurel Boțu. Mașina primarului a fost folosită de oamenii de la SVSU și de la obște. Mobilizarea oamenilor a dat roade, focul fiind stins în mai puțin de 3 ore, reușindu-se, totodată, împiedicarea propagării la pădure. Conform estimărilor pompierilor, flăcările au ars circa 4 hectare de vegetație uscată.