28 de seniori din centrele rezidențiale medico-sociale pentru persoane vârstnice ale 𝐂𝐫𝐮𝐜𝐢𝐢 𝐑𝐨ș𝐢𝐢 𝐑𝐨𝐦ț𝐧𝐞 – 𝐅𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥𝐚 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 au lăsat, pentru o zi, rutina de zi cu zi și au pornit într-o excursie în zona de munte a județului Vrancea, la Tulnici.
A fost o zi despre oameni, zâmbete, povești și momente împărtășite. O zi în care masa luată împreună a devenit prilej de voie bună, iar tortul și lumânările au adus și mai multă bucurie în jurul mesei. Voluntarii noștri inimoși au fost gata să le ofere toată atenția, sprijinul și căldura pe care o merită. Iar ca sărbătoarea să fie completă, surpriza dulce a zilei a fost un tort aniversar, delicios, tăiat în cinstea fiecăruia dintre ei. La Tulnici, la picnicul de azi, am văzut lacrimi de emoție transformându-se în zâmbete curate. Am depănat amintiri, am râs și am redevenit, pentru o zi, o mare familie aflată în vacanță.
Pentru seniorii noștri, astfel de ieșiri înseamnă mai mult decât o excursie. Înseamnă timp petrecut împreună, socializare, reconectare și amintiri frumoase. Înseamnă sentimentul că fiecare moment contează și că fiecare om merită să se bucure, să descopere și să fie înconjurat de oameni.
De 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă 𝐚 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐕â𝐫𝐬𝐭𝐧𝐢𝐜𝐞, le transmitem tuturor seniorilor gânduri bune, sănătate și cât mai multe zile pline de oameni dragi, zâmbete și momente care rămân în suflet. La mulți ani tuturor persoanelor vârstnice! (sursa: Crucea Roșie Vrancea)



