joi, mai 2, 2024
AcasăSocietateFOTO Lemne și cetină de brad confiscate, recolta poliției din ultimele trei...

FOTO Lemne și cetină de brad confiscate, recolta poliției din ultimele trei zile

Polițiștii vrânceni au continuat controalele pentru protejarea domeniului silvic și combaterea tăierilor ilegale de arbori. În ultimele 3 zile, au fost confiscați peste 35 de metri cubi de lemn și peste o tonă de cetină. Începând cu 11 decembrie a.c., polițiștii vrânceni au intensificat controalele pe linie silvică și privind comercializarea pomilor de Crăciun. Astfel, în urma verificarilor efectuate atât în cadrul filtrelor instituite, cât si la agentii economici de profil din județ,  politiștii vrânceni au aplicat 164 de sancțiuni, în valoare totală de peste 64 000 lei (4 dintre acestea  la Legea 171 din 2010 – Legea contravențiilor silvice), fiind constatate 2 infracțiuni pe linie rutieră. Totodată, ca şi măsură complementară, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 35,90 mc material lemnos și 1050 kg de cetină, în valoare totală de peste 8000 lei. Acțiunile vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea delictelor silvice fiind in permanență în atenția polițiștilor vrânceni.

Exemple:

Sâmbătă, 12 decembrie a.c., ora 18.45, în urma controlului circulației materialulul lemnos, în localitatea Soveja, pe DN 2L, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, au depistat un bărbat, din județul Caraș-Severin care transporta cu o autoutilotară cantitatea de 1050 kg de cetină, fără documente legale de proveniență. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de cetină.

Duminică, 13 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat un control la depozitul de materiale lemnoase aparținând unei societăți comerciale din comuna Tulnici, în urma căruia au stabilit că operatorul economic a expediat cantitatea de 27,80 mc lemn rotund, din locații stabilite prin coordonate geografice, altele decât cele corespunzătoare provenienței ilegale, S-a procedat la sancționarea contravențională a societății comerciale, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind dispusă totodată măsura complementară a confiscării contravalorii cantității de material lemnos, în valoare de peste 2.900 lei. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu