joi, aprilie 25, 2024
AcasăComuna meaBOLOTESTIFOTO Două locuri de joacă pentru copii, inaugurate astăzi în...

FOTO Două locuri de joacă pentru copii, inaugurate astăzi în comuna Bolotești

Copiii din satele Putna și Ivăncești, comuna Bolotești, beneficiază, de astăzi, de locuri de joacă moderne. Administrația locală a amenajat aceste locuri în ultimele luni, cu fonduri proprii. Unul se află lângă școala din satul Putna, celălalt lângă grădinița din Ivăncești. Pe fiecare amplasament sunt echipamente noi de joacă, pentru distracția copiilor. Aceștia se pot juca în condiții de siguranță, deoarece pe jos au fost puse dale cauciucate. Ambele parcuri au fost împrejmuite, astfel încât să fie prevenite problemele în privința securității acestora. ”Locurile de joacă din satele Putna și Ivăncești sunt o investiție pe care am realizat-o din toată inima și cu mult drag pentru copiii din comuna noastră, care merită să se bucure de o copilărie frumoasă. Investiția s-a făcut cu fonduri de la bugetul primăriei. Rog cetățenii comunei să aibă grijă de cele două locuri de joacă.”, a spus primarul comunei Bolotești, Fănică Popa. Și copiii din satele Pietroasa și Vitănești vor beneficia de locuri de joacă noi și moderne, cel mai probabil în cursul anului viitor.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu