La vârsta la care credeam că ne vom bucura în liniște de copii, de nepoți și de tot ceea ce am construit, puțin câte puțin, într-o viață întreagă, am rămas fără casă și fără lucrurile pentru care am muncit atâția ani. În noaptea de 20 septembrie, casa noastră din Găgești, comuna Bolotești, a fost cuprinsă de flăcări și a ars din temelii. Focul s-a extins și la casa ridicată de copiii noștri.
Într-o singură noapte, o viață de muncă, amintiri și sacrificii s-a transformat în cenușă. Soțul meu este acum în spital, iar eu încerc să găsesc putere să merg înainte. Privesc ceea ce a rămas și știu că nu mai pot salva lucrurile pe care le-am pierdut. Nu pot aduce înapoi casa în care ne-am trăit viața și nici lucrurile care purtau atâtea amintiri.
Îmi doresc însă să pot salva ceea ce ne-a mai rămas din viață. Să putem începe din nou și să avem un acoperiș deasupra capului. Nu cred că există om care să își dorească să ajungă în situația de a cere ajutor, indiferent cât ai muncit și cât ai încercat să fii pregătit pentru ziua de mâine.
De aceea, cu toată smerenia, apelez la bunătatea oamenilor care pot și vor să ne fie alături. Orice donație, indiferent de sumă, înseamnă pentru noi o cărămidă, o bucată de acoperiș, o ușă, o fereastră, un pas spre posibilitatea de a avea din nou unde să trăim. Iar dacă nu puteți ajuta financiar, o distribuire a acestui mesaj ne poate ajuta enorm. Poate ajunge la cineva care are posibilitatea să ne întindă o mână de ajutor. Donațiile se pot face în contul:
Titular: Banu Aurel
Cont lei – RO97BTRLRONCRT0573161502



