FOTO Copiii din Tulnici îi ”sperie” pe cei care poluează natura cu un monstru din pet-uri și deșeuri

0
32

Copiii din comuna Tulnici au venit cu o idee inedită pentru a atrage atenția asupra pericolelor poluării. Ei au plantat copaci dar au făcut și o acțiune de ecologizare a albiei râului Putna. Copiii au adunat pet-urile și deșeurile din albia râului iar din ele au confecționat o sperietoare – un monstru care să-i ”sperie” pe cei certați cu legea și cu bunul simț. Ei speră ca toți cei care merg la plimbare în Munții Vrancei, localnici sau turiști, să respecte natura și să nu mai arunce deșeurile pe unde apucă.                                                                                                  ”Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială din Tulnici (Vrancea) și-au demonstrat din nou interesul pentru protejarea naturii și am petrecut o zi grozavă împreună, realizând activități frumoase. Ne-am început activitatea cu o scurtă încălzire în care am făcut jocuri cu tematică despre natură, apoi am trecut la plantat și ecologizat zona de pe malul Râului Putna. Cu deșeurile culese și PET-urile colectate la școală am decis să facem o plută din PET-uri și un monstru din deșeuri ce va speria localnicii pentru a nu mai arunca deșeuri în natură.” (sursa: Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice)