vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateFost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, despăgubit pentru o cauză care a...

Fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, despăgubit pentru o cauză care a ajuns la CEDO

Marius Iorga, fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean în perioada 1997 – 2000, ales din partea PNȚCD, a fost condamnat în anul 2008 la 7 ani de închisoare pentru înşelăciune, fiind acuzat că ar fi împrumutat ilegal bani de la Bancorex prin intermediul firmei pe care o conducea, Spaţial International Trading.

După patru ani de executare efectivă a pedepsei, în 2012, instanţa a considerat că Marius Iorga îndeplineşte condiţiile pentru a fi liberat condiţionat din închisoare.

Acesta a dat în judecată statul la CEDO, unde s-a plâns de durata nerezonabilă a procesului penal împotriva sa, care, în speţă, a fost de 9 ani şi 5 luni şi a implicat 3 grade de jurisdicţie. Cererea a ajuns şi pe masa Guvernului.

După eşecul negocierilor pentru soluţionarea pe cale amiabilă, prin Scrisoarea din 16 ianuarie 2014, Guvernul a informat Curtea că intenţionează să formuleze o declaraţie unilaterală cu scopul de a soluţiona problema invocată prin cerere. Acesta a solicitat Curţii să scoată cererea de pe rol.

Declaraţia era redactată după cum urmează:

„Guvernul declară – prin intermediul prezentei declaraţii unilaterale – că recunoaşte durata excesivă a procedurii interne care face obiectul prezentei cereri în faţa Curţii. Guvernul se declară dispus să plătească reclamantului Iorga Marius, cu titlu de satisfacţie echitabilă, suma de 2 160 EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă în raport cu jurisprudenţa Curţii. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material şi moral, precum şi cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice impozit. Aceasta va fi plătită în lei româneşti, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, în contul bancar indicat de reclamant, în termen de trei luni de la data comunicării deciziei Curţii, pronunţată în conformitate cu art. 37, al. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului”, se arată în cererea Guvernului.

Deşi reclamantul nu a fost de acord cu termenii declaraţiei unilaterale, CEDO a decis să scoată cauza de pe rol.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu