Eforie Nord, un alt fel de Paradis pentru tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești

0
764

La sfârșitul săptămânii trecute, tinerii de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești, însoțiți de personal specializat și de către șeful Centrului, domnul Sorin Atomulesei, au pornit cu mare voioșie spre litoralul românesc. Stațiunea Eforie Nord, ca și anul trecut, i-a întâmpinat cu brațele deschise și un sentiment deplin de vacanță. Voluntarii din proiectul „A doua șansă la viață”, elevii și profesorii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București (Teodora Bentz, Roxana Carmen Ionescu, Dana Iliescu, Florina Voicu, Mihaela Daniela Cîrstea, Valentina Rădescu, Mariana Schiaua, Andreea Matei, Cristina Lemnaru, Geta Bercaru, Ioan Gogoloi) și de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani (Loredana Amelia Diac, Elena Vișinescu, Voicuța Voicu, Alice Lupu, Daniela Sîrghie), împreună cu mai mulți sponsori locali, Hanifa SRL Odobești, Protoeria 1 Focșani, Parohia „Ovidenia”, Parohia „Sf. Spiridon”, au găsit soluția susținerii financiare. Astfel, având suportul DGASPC Vrancea, respectiv sprijinul d-nei Director Daniela Nicolaș, care a pus la dispoziția tinerilor cu dizabilități microbuzul instituției și i-a încurajat să pornească în această aventură, prietenii de la Centrul „Sfânta Maria” au revăzut cu încântare marea, nisipul, faleza de la Constanța, piscina și restaurantul hotelului din Eforie Nord. Au trăit o mulțime de experiențe frumoase și motivante, căci s-au considerat, de-a lungul celor trei zile, cei mai fericiți călători pe drumul vacanței: au avut asigurate trei mese pe zi, s-au plimbat cu vaporașul pe mare, s-au amestecat printre numeroșii turiști care își făceau plimbarea de seară, au văzut răsăritul de soare la mare.

Această acțiune a reprezentat o ultima etapă a proiectului educativ „A doua șansă pentru viață”, desfășurat în anul școlar 2021-2022, un parteneriat vechi și frumos, din 2006, între instituții de învățământ de nivel liceal și DGASPC Vrancea. Demersul umanitar a fost permanent susținut de către oameni cu suflet mare, care și-au dorit să aducă un zâmbet pe chipul tinerilor de la Centrul „Sfânta Maria” din Golești, județul Vrancea. Anul acesta s-au derulat cinci etape: de Crăciun, de Mărțișor, de Paște, în luna mai și în luna iulie. Nu e puțin lucru ca tinerii cu dizabilități să evadeze din spațiul securizant al Centrului, dar limitat, și să ajungă la mare, la munte, la București, la mănăstiri, mereu în prejma unor prieteni apropiați ca vârstă, ce le doresc tot binele din lume….! Activitățile cuprinse în proiect au vizat comunicarea, relaționarea, educația incluzivă, conștientizarea nevoii de implicare civică a tinerilor în rezolvarea problemelor sociale. (prof. dr. Teodora Bentz)


Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!


Administrare și Mentenanță Site-uri de Prezentare și Magazin Online></a></div>        </div>

        <footer>
            <!-- post pagination -->            <!-- review -->
            <div class=
Articolul precedentAfacerea „consultanță pentru PNRR”: 74 de milioane de lei cheltuite până acum/ Două primării din Vrancea în topul sumelor alocate
Articolul următorInvitație la film, diseară, în Crângul Petrești