sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăStiri InterneDupă Maratonul Vaccinării din București, procentul de imunizare în România a depășit...

După Maratonul Vaccinării din București, procentul de imunizare în România a depășit 40%

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că s-au administrat peste 360.000 de doze de vaccin în ultimele 3 zile ale săptămânii trecute. Prin urmare, potrivit datelor oficiale, în România peste 40% din populația adultă s-a vaccinat. „În ultimele trei zile, întreaga ţară a fost într-un maraton de vaccinare pentru că, în ultimele 72 de ore, la nivel naţional, peste 360.000 de doze au fost administrate. Sunt peste 260.000 de persoane care au venit pentru doza unu, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele patru săptămâni cu doza unu. Este o creştere extrem de importantă şi de dorit a numărului de persoane care în aceste zile s-au adresat către centrele de vaccinare (…). Îi încurajez şi pe cei care nu sunt decişi să se vaccineze să se adreseze către centrele de vaccinare. Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare, aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de cel puţin 70 la sută persoane vaccinate din populaţia adultă. În acest moment, avem peste 40 la sută rată de acoperire vaccinală în rândul populaţiei adulte, de peste 18 ani.”, a explicat Coordonatorul campaniei de vaccinare, duminică seară.

În weekendul trecut, în București s-au vaccinat aproape 30.000 de persoane în cadrul Maratonului Vaccinării. Astfel de acțiuni vor avea loc în Capitală în fiecare final de săptămână, până la sfârşitul anului. Valeriu Gheorghiță a făcut un apel ca maratoane de vaccinare să se organizeze în marile orașe din țară. „Lansez pe această cale invitaţia tuturor universităţilor de medicină şi farmacie din ţară, de asemenea, tuturor direcţiilor de sănătate publică ca în marile oraşe să organizăm astfel de evenimente de vaccinare care să asigure la final de săptămână o creştere a capacităţii de vaccinare. În ultimele săptămâni am deschis progresiv noi centre de vaccinare, noi cabinete de vaccinare şi sperăm ca în următoarea perioadă să ajungem la 150.000, chiar 200.000 de doze administrate în fiecare zi.”, a precizat doctorul Gheorghiţă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu