miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSocietateCum a vrut Secția Specială să îi acuze de șantaj pe ONG-iștii...

Cum a vrut Secția Specială să îi acuze de șantaj pe ONG-iștii și jurnaliștii nemulțumiți de ghidul de comunicare cu presa făcut de CSM-ul condus de Lia Savonea / Secția a cerut mandat de interceptare pentru șefa Freedom House, Cristina Guseth, și procuroarea Alexandra Lăncrănjan

Procuroarea fostei Secții Speciale, Zarafina Puiu, a solicitat pe 11 iunie 2019 mandat de supraveghere tehnică pentru șefa Freedom House, Cristina Guseth, și Alexandra Lăncrănjan, președinte al Asociației Liderjust, membru al AMASP (o altă asociație de procurori) și, nu în ultimul rând, procuroarea DNA care îl ancheta pe fostul lider PSD Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum – se arată în documentele din dosarul foștilor procurori DNA Ciprian Man și Cristian Ardelean consultate de G4media.ro. Procuroarele Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), Zarafina Puiu și Adina Florea, instrumentau dosarul celor doi foști procurori DNA. Acum, cele două procuroare SIIJ sunt pensionare.

Pe 31 mai 2019 însă, procuroarele Secției Speciale au obținut un mandat de supraveghere tehnică pentru foștii procurori DNA Man și Ardelean de la judecătoarea Înaltei Curți, Simona Neniță (soția avocatului Mihai Dinu, apărător al fostului senator PSD condamnat pentru corupție, Cătălin Voicu, acum pensionară și ea). Așa au reușit procuroarele SIIJ să intercepteze convorbiri telefonice din 5 iunie 2019 dintre procurorul Cristian Ardelean și șefa ONG-ului Freedom House, Cristina Guseth. Procurorul orădean venise la București și se pregătea să iasă la o terasă cu Cristina Guseth și mai mulți jurnaliști.

În context trebuie precizat că, în iunie 2019, șeful SIIJ era procurorul Gheorghe Stan zis Geani, actual judecător CCR. Întrucât acesta se pregătea să plece la CCR unde fusese numit, CSM a scos la concurs postul de șef al Secției Speciale, iar procuroarea Adina Florea a candidat și a și câștigat. Nu a fost numită niciodată efectiv șefă a SIIJ întrucât fostul ministru al Justiției Ana Birchall și membrii Secției pentru procurori a CSM au refuzat de mai multe ori la rând să asigure cvorumul pentru oficializarea numirii Adinei Florea. În iunie 2019, liderul PSD Liviu Dragnea era deja condamnat și se afla în închisoare, însă sistemul de putere din justiție pus la punct pe vremea lui era încă în funcțiune, prin Secția Specială și Inspecția Judiciară.

Articolul integral, pe G4Media.ro.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu