joi, martie 28, 2024
AcasăComuna meaVIDRAControale și sancțiuni la producătorii de mangal din Burca

Controale și sancțiuni la producătorii de mangal din Burca

La data de 15.10.2019, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vidra, alături de polițiști locali din cadrul Poliției Locale Vidra, specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică Vrancea și al Sistemului de Gospodărire a Apelor Vrancea, precum și un echipaj de pompieri militari din cadrul formațiunii de pompieri Vidra au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii producerii ilegale de mangal. Cu această ocazie, au fost efectuate verificări pe raza satului Burca, comuna Vidra, în vederea identificării locurilor în care se produce mangal. Astfel, în zona unei proprietăți au fost identificate 3 bocșe în funcțiune, aparținând unor localnici, iar în spatele unei alte locuințe a fost identificată o bocșă în pregătire, proprietarul încărcând mangal într-o furgonetă.

În urma acțiunii desfășurate, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de Legea 241/2005. De asemenea, au fost aplicate 9 contravenții, din care 3 la Legea 12/1990, în valoare de 6000 de lei, 3 la H.G. 857/2011, în valoare de 10000 de lei, și 3 la Legea 107/1996, în valoare de 9000 de lei, fiind confiscată cantitatea de 400 kg mangal. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu