#Colectiv: rezultatul a 26 de ani de corupție, incompetență, neglijență

0
148
Tragedia din clubul #Colectiv nu este o întâmplare. Într-un fel sau altul, trebuia să se întâmple și în România o asemenea tragedie. Este rezultatul a 26 de ani de corupție, incompetență, neglijență. Se fac lucrurile doar pe jumătate, fără conștiință, cârpit și lipit. ”Merge și așa”, spunem de prea mult timp. Și a mers, până zilele trecute. În localurile publice din România colcăie problemele care au dus la tragedia de vineri seară. Regulile și legile se respectă pe sărite, la mica înțelegere cu autoritățile. Profitul este mult prea important pentru a respecta legea care ne cam încurcă în detalii. Detalii, iată, mortale.
Cine răspunde?
 Patronii clubului? Ei și-au derulat afacerea la fel ca majoritatea proprietarilor de cluburi și discoteci din România post-decembristă. Le-a mers, au scos profit până acum. Primăria Sectorului 4, în frunte cu primarul Popescu-Piedone, avid de publicitate și acțiuni populiste, șefi de direcții și servicii locale? Auzim că au ca principală preocupare, de vineri noapte, să se umple de hârtii justificative. Șefii de la ISU care știau sau nu știau de problemele din club, de autorizații și normele nerespectate? Caută și ei hârtii cu avertismente și sancțiuni date clubului-cavou? ITM, Poliția Locală, Mediu, DSP și tot felul de instituții care cer hârtii să-și justifice activitatea pe banii noștri?
Mai e și reacția instituțiilor față de o asemenea tragedie. Sunt tot mai multe voci care prezintă date concrete despre cum s-a reacționat în primele zeci de minute la locul tragediei. Oamenii vorbesc de o reacție târzie, fără o înțelegere exactă a dimensiunii tragediei și a modului de acțiune în asemenea situație. Apar mărturii ale celor care au fost acolo, în primele momente. Sunt cutremurătoare. Și, în același timp, auzim că au grijă unii să se estompeze astfel de mărturii, să se păstreze doar declarațiile oficiale. Specific dâmbovițean. Nu este prima dată când intituțiile au probleme de reacție în momente critice, în situații dificile. Apuseni și Siutghiol sunt alte două tragedii care au demonstrat hibele sistemului nostru de intervenție în cazul producerii unei tragedii.
Politicienii nu puteau lipsi din acest peisaj. Au excelat la capitolul ”asigurări” că se face tot posibilul pentru salvarea răniților. În noaptea tragediei, Biroul de Presă al MAI a avut ca principal obiectiv să difuzeze comunicate de bine și fotografii cu ministrul Oprea plimbându-se pe la club și prin spitalele bucureștene. Cu nelipsitul Arafat lângă el. Iar șeful guvernului a avut ca singură grijă să decreteze doliu național. Atât. Pe ei, imaginea îi interesează cel mai mult. Să dea bine în fața camerelor tv și a alegătorilor. Să-i vadă electoratul că ei muncesc și plâng. Concomitent, a demarat campania de protejare și spălare. Să nu cumva să se abată oprobriul public asupra unora ”intangibili”, de ”neînlocuit”, precum Oprea, Popescu-Piedone sau Arafat. Sunt de-ai lor, dintre ei și nu se știe când se-învârte roata și pică alții la mijloc. Despre reacția (care reacție?) Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu PF Daniel, nu are sens să mai comentăm.
Între timp, se accentuează emoția publică. Cu lacrimi, flori, lumânări, povești de viață și de moarte, durere, mesaje de compasiune și de îmbărbătare, colecte de fonduri și cozi de donatori de sânge. Medicii sunt rezervați, mulți au răni foarte grave și, probabil, unii vor pierde lupta pentru viață. Vor mai fi multe zile în care emoția publică va prima. Și ne vom lua, apoi, cu problemele noastre de zi cu zi. Vom începe să uităm. Va rămâne doar durerea celor care au pierdut pe cineva drag.
Și, totuși, cine răspunde?