luni, noiembrie 11, 2024
AcasăActualitatePercheziții în Vrancea, într-un dosar de înșelăciune și fals în înscrisuri

Percheziții în Vrancea, într-un dosar de înșelăciune și fals în înscrisuri

În a doua zi a operațiunii JUPITER, inițiată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și derulată în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, astăzi, 22 octombrie 2024, au loc acțiuni operative ce implică efectuarea unui număr de 261 de percheziții domiciliare. Aceste activități se desfășoară în contextul unor dosare penale care vizează investigarea infracționalității în domeniile prioritare ale Ministerului Public, cum ar fi sectorul economico-financiar (delapidare, contrabandă, evaziune fiscală, înșelăciune), infracțiunile de corupție și de serviciu, cele de mediu (braconaj cinegetic, infracțiuni la regimul deșeurilor) precum și cele vizând dreptul de proprietate intelectuală. De asemenea, sunt incluse și infracțiuni precum tâlhărie calificată, furt calificat și fapte legate de arme, explozivi și substanțe periculoase.

Astfel de acțiuni au loc și în județul Vrancea. Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împreună cu ofițerii SICE Ilfov pun în executare 6 mandate de percheziție (în județul Vrancea) într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu prejudiciul total de 2.500.000 lei. Infracțiunile vizează furnizarea unui echipament tehnologic achiziționat printr-un contract de leasing financiar.

Operațiunea JUPITER subliniază efortul autorităților de aplicare a legii în combaterea infracționalității printr-o colaborare strânsă între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române. Operațiunea JUPITER reprezintă, astfel, un pas important în consolidarea statului de drept, în protejarea intereselor economice ale statului și un angajament al autorităților judiciare de a proteja siguranța cetățenilor și de a asigura angajarea răspunderii penale în cazul celor încalcă legea. (sursa: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție / foto: arhivă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu