vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateAproape 500.000 de fermieri autorizați la plata avansului la subvenție până acum

Aproape 500.000 de fermieri autorizați la plata avansului la subvenție până acum

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că până astăzi, 03.11.2016, a autorizat la plată suma totală de 485,4 milioane euro, reprezentând avans aferent Campaniei 2016, pentru un număr de 496.863 fermieri care au depus Cerere unică de plată. Reamintim că, potrivit art.1 din Regulamentul(UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală pe suprafață și legate de animale, precum și de derogare de la articolul 75 alineatul (2) primul paragraf din respectivul regulament în ceea ce privește plățile directe, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de:”(…) până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”. De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plățile directe numai după finalizarea controalelor administrative menționate la articolul 74 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se efectuează la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) la cursul de schimb de 4,5240 lei pentru un euro.
Sursa: Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu