sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăSocietateZiua Națională fără Tutun

Ziua Națională fără Tutun

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor. Astfel, Agenţia Naţională Antidrog realizează, prin Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi la nivel naţional, folosind mesajul şi tema propusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu scopul de a marca această zi.

În acest an, se vor derula în judeţul Vrancea activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, cu privire la riscurile asociate consumului de tutun, precum şi formarea de abilităţi de viaţă sănătoasă. În acest sens, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, alături de cursanţii Şcolilor Postliceale Sanitare „Carol Davila” şi „Hipocrate”, vor desfăşura activităţi stradale, cu scopul de a promova un stil de viaţă sănătos. (comunicat Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu