A început, oficial, cel mai mare pelerinaj al ortodoxiei române – pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Metropolitană din Iași. În zorii zilei de astăzi au fost scoase din biserică moaștele Cuvioasei și depuse într-un baldachin special amenajat în aer liber. În acest an, alături de moaștele Sfintei Parascheva, în curtea Mitropoliei Iași au fost aduse și moaștele Sfântului Cuvios Paisie (de la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ). Raclele cu moaște vor rămâne în baldachinul exterior până joi, 15 octombrie. În data de 14 octombrie 2026, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane, din Iași. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locuri, pentru a putea fi urmărită și de credincioșii care nu se vor afla în curtea mitropoliei.
Peste 1.500 de voluntari sunt implicați, în acest an, în organizarea pelerinajului prilejuit de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Liceeni, studenți, preoți și oameni care și-au luat zile libere de la serviciu se vor afla în mijlocul pelerinilor, oferindu-le informații, îndrumare, apă și ceai cald. Traseul pe care vor păși mii de credincioși este pregătit, cu garduri de protecție și culoare de acces. Potrivit organizatorilor, sunt așteptați să treacă să se închine la moaște circa 300.000 de pelerini. (foto: arhivă)
