duminică, noiembrie 3, 2024
AcasăStiri InterneZilele Europene ale Patrimoniului 2015 - comunicat de presă

Zilele Europene ale Patrimoniului 2015 – comunicat de presă

Cu prilejul celei de-a XIII-a ediţii a Zilelor Europene ale Patrimoniului, Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea organizează, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Cultură Vrancea, Muzeul Vrancei – Rezervatia de arhitectură şi tehnică populară din Crângul Petresti şi Biblioteca de weekend din Şerbeşti Vrancea, o serie de activităţi dedicate cunoaşterii şi promovării tradiţiilor şi meşteşugurilor locale, subsumate temei europene Patrimoniul industrial şi tehnic.
Astfel, în data de 16 septembrie 2015, începând cu ora 13.00, doamna Alina Ulmeanu, muzeograf în cadrul Crângului Petreşti, va susţine tema “Modalităţi de conservare şi promovare a casei ţărăneşti din Vrancea”. Cei interesaţi sunt aşteptaţi în faţa sediului central al bibliotecii (strada Mihail Kogălniceanu, nr. 13), la ora 11.45, pentru a porni într-o călătorie per pedes spre Crâng.
De asemenea, vineri, 18 septembrie 2015, la Biblioteca de weekend şi la Casa memorială Simon Ghinea din Şerbeşti – Vidra vor fi prezentate obiecte tradiţionale proprii vieţii cotidiene a satului vrâncean, iar doamna Doina Straton-Andrieş va fi gazda unui workshop cu tema “Ţesutul, meşteşug tradiţional în Ţara Vrancei”.

Notă:
În fiecare an, în luna septembrie, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene se sărbătoresc Zilele Europene ale Patrimoniului (ZEP). Manifestarea are drept scop sensibilizarea cetățenilor cu privire la cunoaşterea și respectarea patrimoniului cultural, având loc în circa 50 de țări semnatare ale convențiilor europene referitoare la patrimoniul cultural, având anual peste 20 de milioane de vizitatori.

Vă aşteptăm în călătoria noastră

Manager Relaţii publice
Teodora Fîntînaru


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu