miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăSocietateZi de mare sărbătoare pentru români: Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat,...

Zi de mare sărbătoare pentru români: Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, încă din perioada sec. II-III d.Hr. Pentru români, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susține că acest nume –  Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun că acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peștera care i s-a oferit ca adăpost.

Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol  Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea (+339/340) afirmă: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Partia, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) și Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susțin și ele ipoteza misiunii Sf. Andrei în Sciția. Tradiția că Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciți a fost reluată și de scriitori bisericești. De exemplu, călugărul Epifanie (sec. VIII), în ”Viața Sfântului Apostol Andrei”, afirmă că între popoarele evanghelizate de el se numărau și sciții. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane menționează că Andrei „a predicat în Pont, Tracia și Sciția”. După un alt izvor, păstrat în același Sinaxar, Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfântul Apostol Pavel în epistola către Romani (16, 8). Prezența colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Andrei, întăresc credința că acesta a vestit Evanghelia lui Hristos în țara noastră.

Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras. Deși nouă ne este cunoscută tradiția care afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în formă de X, se susține că această tradiție datează din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaște data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii 64-67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domitian (81-96).

Peștera în care se crede că a viețuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, județul Constanța. În actuala biserică din peșteră, în pronaos, într-o nișă, se află un fel de pat, scobit inițial în piatră, despre care tradiția spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În vara anului 1944, peștera transformată în biserică a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refăcută și redată cultului. Astăzi, mii de credincioși vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul Andrei.

Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997, Sfântul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională, iar din 2012, această zi a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. (sursa: crestinortodox.ro)

Datele Direcției Generale de Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne arată că peste 971.000 de români poartă numele Andrei sau derivate. Peste jumătate sunt bărbați – aproape 536.000. Numele cele mai frecvente sunt: Andrei – 507.220; Andreas – 10.997; Andras – 10.988; Andi – 3.228. Femei care își serbează astăzi ziua numelui sunt peste 435.000. Cele mai frecvente nume sunt: Andreea – 347.210; Andra – 32.062; Andrea – 24.793; Andrada – 21.587; Andreia – 7.927.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu