sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăEconomicVrei să devii fermier? Află cum poţi primi 50000 euro din fonduri...

Vrei să devii fermier? Află cum poţi primi 50000 euro din fonduri europene

Accesarea banilor europeni pentru agricultură şi dezvoltare rurală reprezintă o posibilitate de a începe o
afacere în mediul rural, iar fondurile din PNDR sunt printre cele mai căutate de tinerii întreprinzători.
Există măsuri pentru care nu se solicită contribuţie proprie, adică banii pentru finanţarea planului de afaceri prin care vrei să îţi construieşti o fermă sau să dezvolţi un business în zootehnie sau în sectorul vegetal sunt acordaţi în proporţie de 100%. O astfel de linie de finanţare o constituie Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Proiectele se depun la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).tractor
Avantajele acestei linii de finanţare sunt date de acordarea fondurilor europene în tranşe de plată, fără a fi nevoit să-i cheltui mai întâi şi apoi să-i decontezi: nu trebuie să ai banii de la început sau să-i împrumuţi de la bancă. Dezavantajele sunt reprezentate de clauzele din contractul de finanţare, care îţi interzic, odată instalat ca tânăr fermier, să mai ai un alt loc de muncă în afara localităţii în care
îţi constitui exploataţia agricolă, sau în zona limitrofă. De asemenea, monitorizarea implementării planului de afaceri este foarte strictă: dacă nu îndeplineşti obiectivele pe care ţi le asumi la semnarea contractului, rişti să dai înapoi banii primiţi în prima tranşă.

Cum poţi lua fonduri de 40000 sau 50000 euro
Vârstă maximă: 40 de ani
Deţii o exploataţie agricolă (teren şi/sau animale) care este înregistrată obligatoriu în Registrul Unic de Identificare – APIA, în Registrul agricol și/ sau în Registrul exploatațiilor – ANSVSA.
Eşti persoană fizică înregistrată şi autorizată ca PFA, întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale (II) sau al unei întreprinderi familiale (IF) ori asociat unic şi administrator al unei SRL, sau asociat majoritar (majoritate absolută 50%+1) și administrator al unei SRL.
Submăsura 6.1 are ca scop instalarea pentru prima dată a tinerilor fermieri, ca şefi ai unei exploataţii agricole, şi porneşte de la ideea ca deţii deja o gospodărie/fermă (în sectorul vegetal, zootehnic, pomicol, apicol sau mixt) pe care îţi propui sa o dezvolţi. Pragul în funcţie de care poţi primi 40000 sau 50000 euro este dat de coeficienţii de producţie standard, o unitate de măsură în care se calculează activele pe care le deţii la momentul depunerii proiectului.
Ce teren şi animale trebuie să ai pentru a fi eligibil
vaciSpre exemplu, în „limbajul” finanţărilor europene pentru agricultură, o vacă de lapte are o valoare de producţie standard de 1033,43 euro, o scroafă pentru reproducţie 304,03 euro, 100 de pui pentru carne 424 euro, un ha de grâu comun 529,67 euro, un ha de porumb boabe 640,66 euro, etc. Există şi culturi extrem de generoase în privinţa punctajului: legume proaspete, pepeni şi căpşuni – în câmp – 7.113,49 euro/ha, legume proaspete, pepeni galbeni și căpșuni cultivate în spații protejate (solarii) – 37.209,23 euro/ha , flori și plante ornamentale cultivate în aer liber (25.638,04 euro/ha) sau flori și plante ornamentale cultivate în spații protejate – 96.808,28 euro/ha. Inventarul suprafeţelor agricole şi/sau animale pe care le ai deja când vrei sa te instalezi ca tânăr fermier trebuie sa ajungă la minimum 12000 SO.
Fondurile nerambursabile se acordă pentru o perioada de maxim trei/cinci ani (perioada de cinci ani se aplica doar pentru sectorul pomicol) iar valorile acordate tinerilor fermieri sunt de:butoaie
– 50.000 de euro pentru exploataţiile între 30.000 S.O. şi 50.000 SO
– 40.000 de euro pentru exploataţiile între 12.000 S.O. şi 29.999 SO.
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda sub forma de prima în doua tranşe, astfel:
– 75% din cuantumul sprijinului la încheierea deciziei de finanţare;
– 25% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiţia implementării corecte a planului de afaceri, fără a depaşi trei* ani (*cinci ani pentru exploatatiile pomicole), de la încheierea contractului de finanţare.
Ce faci după ce primeşti tranşa de 75% din 40000 sau 50000 euro
– Dacă tânărul fermier care se instalează este încadrat într-o activitate salarizată, în termen de maximum 9 luni de la data semnării contractului de finanţare, locul de muncă al acestuia (sediul social/punctul de lucru al angajatorului) trebuie sa fie în aceeaşi UAT sau zona limitrofă a UAT în care este înregistrată exploataţia;
– Implementarea planului de afaceri trebuie să înceapă în termen de cel mult 9 luni de la data deciziei de acordare a sprijinului;
– Solicitantul se angajează să devină fermier activ în termen de maximum 18 luni de la data încheierii instalării.
Detaliile despre localităţile din Vrancea în care obţii cel mai bun punctaj pentru anumite categorii de investiţii şi despre particularităţile acestei linii de finanţare se pot obţine de la firmele de consultanţă, de la Camera Agricolă Judeţeană Vrancea sau consultând Ghidul solicitantului şi restul materialelor necesare întocmirii unui proiect de pe site-ul AFIR.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu