vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateVrâncenii din Italia au petrecut la iarbă verde Paștele catolic

Vrâncenii din Italia au petrecut la iarbă verde Paștele catolic

Vrâncenii care muncesc în Italia au petrecut de Paștele catolic. Duminică a fost o zi frumoasă și toată lumea a sărbătorit. Mai multe familii din Vrancea au ieșit la un picnic alături de alți români stabiliți în capitala Italiei. Chiar dacă sunt în majoritate ortodocși, românii au ținut să petreacă împreună cu toți italienii cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Așa că, ”dotați” cu produsele tradiționale românești, românii au organizat un picnic într-unul dintre cel mai populare parcuri din Roma, Eur Fermi. Inițiativa i-a aparținut vrânceanului Marius Lupu, fondatorul Grupului ”Noi suntem români”.
roma 6”Ne-am adunat la picnic împreună cu familiile să petrecem de Paștele catolic. Ne-am simțit foarte bine, am pregătit fiecare sarmale, ouă roșii, cozonaci, friptură, ca acasă. A fost o vreme frumoasă, parcul era plin de lume, o zi cu adevărat de sărbătoare”, ne-a declarat Marius Lupu. Printre cei care au petrecut în parc sunt vrânceni originari din Focșani, Rădulești, Vulturu precum și alți români proveniți din Constanța sau Suceava. Parcul Eur Fermi este o zonă cunoscută de distracție și petrecere a timpului liber din capitala Italiei. Este un parc intens circulat, animat, cu un lac de agrement, vizitat de multă lume, italieni și străini deopotrivă.
roma 3Vrânceanul Marius Lupu, stabilit de mulți ani la Roma, organizează evenimente cu și despre românii (mai ales vrâncenii) care lucrează în Italia. Totodată, se implică în proiecte culturale care au ca scop principal păstrarea și promovarea tradițiilor românești. Ultimul proiect la care lucrează în această perioadă este un film documentar intitulat ”Statuile dacice la Roma”.
roma 5

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu