marți, decembrie 3, 2024
AcasăAdministratieVot majoritar în Consiliul Local Focșani pentru contractarea unui credit bancar de...

Vot majoritar în Consiliul Local Focșani pentru contractarea unui credit bancar de 49 milioane lei. Consilierii USR și viceprimarul PNL nu au votat proiectul

Municipiul Focșani se va mai putea împrumuta cu suma de 49 de milioane de lei. Așa cum s-a stabilit în cadrul negocierilor dintre primarul Cristi Misăilă și PSD, pe de o parte, și consilierii locali PNL Focșani și președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, de cealaltă parte, suma cerută inițial de edilul șef – 50 milioane lei – a fost micșorată cu doar un milion. Negocierea nu a însemnat doar micșorarea sumei maxime de creditare ci, mai ales, acordarea votului din partea aleșilor PNL Focșani. Consilierii PNL Focșani și primarul Cristi Misăilă au ținut să-i mulțumească, din nou, șefului PNL&CJ Vrancea pentru că s-a implicat și i-a convins să voteze împrumutul. Criticile peneliștilor de până acum la adresa contractării unui nou credit bancar s-au estompat în ședința de astăzi.

Totuși, viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu-Bunghez a criticat proiectul inițiat de primar și a anunțat că se va abține de la vot. De asemenea, cei doi aleși locali USR au anunțat că-și mențin votul împotrivă, exprimat și la ședințele anterioare, când a mai fost supus dezbaterii proiectul respectiv. Astfel, proiectul privind contractarea unui credit de până la 49 de milioane de lei, inițiat de primarul Misăilă, a beneficiat de 17 voturi pozitive (PSD și PNL). Viceprimarul PNL s-a abținut, iar două voturi împotrivă au venit din partea USR.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu