marți, aprilie 23, 2024
AcasăPoliticaVIDEO USR trage linie după alegeri: “Am învățat multe lucruri”

VIDEO USR trage linie după alegeri: “Am învățat multe lucruri”

USR Vrancea a pierdut 3.000 de voturi la alegerile prezidențiale față de alegerile europarlamentare din 26 mai. După analiza făcută în această săptămână, liderii partidului de la nivel local spun că nu sunt mulțumiți de scorul final, dar că rezultatul de 10% înregistrat la nivelul județului este unul cinstit, de la care se raportează pentru a-l crește în perspectiva alegerilor locale de anul viitor. “Pentru noi, aceste alegeri au constituit o repetiție înaintea marii premiere din iunie 2020, alegerile locale. Am învățat multe lucruri, avem nevoie în continuare de resursă umană, pentru că acolo unde am avut oameni rezultatele s-au cunoscut”, a precizat Mihăiță Lepădatu, președintele USR Vrancea, în cadrul unei conferințe de presă. Șefii acestei formațiuni spun că, în repetate rânduri, USR a fost vocea opoziției în Vrancea, iar rezultatul, care nu a satisfăcut electoratul propriu, s-a datorat mai mult personalității candidatului PNL.

“Nu ne bucură acest rezultat, dar, totuși, este o scădere minimală, pentru că la nivel național a fost o scădere de 7-8%, care în integralitate s-au regăsit în votul candidatului PNL, o personalitate cu orientare externă bine definită”, a spus Dan Nichita, vicepreședinte USR Vrancea. Useriștii vrânceni cred însă că și alte considerente au contat în stabilirea ierarhiei finale, respectiv cele de ordin financiar. “Procentul pe Focșani a fost de 15,7%, puțin mai mare decât scorul național. Dacă am pierdut niște voturi destul de multe pe Focșani, consider că nu s-au pierdut în procente atât de mult. Din păcate, orașele mari au pierdut aceste procente. Acolo unde USR era la europarlamentare în prima linie, acum s-a observat că lucrurile au luat o altă direcție, probabil strategiei, candidatului, banilor alocați”, crede Liviu Macovei, președintele USR Focșani. Ca om de afaceri, acesta a făcut și un calcul al cheltuielilor partidelor în campanie, de unde a aflat că există o disproporție uriașă, în sensul că PSD a cheltuit la nivel național 9 lei pentru un vot, PNL-6 lei, iar Alianța USR-PLUS doar 0,5 lei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu