marți, martie 19, 2024
AcasăPoliticaUSR a adoptat o ”Declarație de angajament pentru România”, la Focșani

USR a adoptat o ”Declarație de angajament pentru România”, la Focșani

Conducerea USR s-a întrunit la Focșani, cu ocazia celebrării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Alături de președintele Dan Barna, au fost prezenți Cristian Ghinea, Claudiu Năsui și alți parlamentari USR, precum și Clotilde Armand, consilieri locali și lideri ai partidului din alte județe, candidați USR la alegerile pentru Parlamentul European. În ședința Biroului Național al USR a fost adoptată o ”Declarație de angajament pentru România”, care cuprinde 7 obiective considerate prioritare pentru perioada pe care o traversează țara noastră.

”1. Europa este casa noastră. Obiectivul nostru principal trebuie să fie parcursul european al tuturor cetățenii români, oriunde s-ar afla, în interiorul unei Uniuni Europene profund integrate și coezive.
2. Fără penali în funcții publice. Credem cu tărie că o prioritate de vârf o reprezintă recâștigarea încrederii cetățenilor în statul român şi în politicienii care îi reprezintă. Avem nevoie de oameni noi în clasa politică, de politicieni curaţi, fără condamnări și probleme penale, care să pună interesul românilor/(cetățenilor) mai presus de orice interes personal.
3. Lege egală pentru toți, fără privilegii. Considerăm că sunt critice pentru democrație eliminarea privilegiilor de orice fel şi crearea unui cadru legal transparent şi echitabil, care să îi reprezinte pe toţi cetățenii şi care să ducă la întărirea statului de drept.
4. Sisteme de sănătate și educație moderne. Unirea se traduce astăzi prin nevoia de a investi în sănătate și educație pentru a avea șansa la o viață mai bună; cetățenii cinstiți, care muncesc și plătesc taxe la stat, trebuie să beneficieze de servicii de calitate, astfel încât să aleagă să rămână în țară și să fie respectați de statul român.                                                  5. Bunăstare economică pentru toţi românii. Ne asumăm responsabilitatea de a corecta falia între birocrație și spirit antreprenorial, de a aduce unitate și echitate cetățenilor români prin crearea de oportunităţi economice tuturor celor din orașe sau sate, din mediul privat sau cel public pentru ași putea construi un viitor comun în țară și nu în diaspora.
6. Autostrăzi care să lege toate provinciile istorice ale României. Conectivitatea trebuie să
reprezinte un cuvânt de ordine pentru România şi pentru cetățenii români. Pentru aceasta,
România are nevoie de investiţii în infrastructura de transport, care să ducă la o unire efectivă a regiunilor țării.
7. Sprijin pentru Republica Moldova. Reiterăm necesitatea ca România să prioritizeze, mai ales în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, sprijinul pentru democrația din Republica Moldova, aflată astăzi sub asediul forțelor oligarhice, și aderarea cât mai rapidă a acesteia la Uniunea Europeană, pe baza unor reforme structurale profunde în spiritul valorilor europene.” (comunicat USR)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu