miercuri, mai 1, 2024
AcasăAdministratieUși deschise, miercuri, la Palatul de Justiție din Focșani

Uși deschise, miercuri, la Palatul de Justiție din Focșani

Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani îi invită pe cei interesați miercuri, 25 octombrie 2023, în intervalul orar 10:00 – 14:00, să afle în mod nemijlocit cum se desfășoară activitatea instanțelor de judecată. În această zi, la nivelul întregii Europe, se sărbătorește Ziua Europeană a Justiției. Cele două instanțe focșănene vor marca această zi prin manifestări de tipul ușilor deschise.
Ziua Europeană a Justiției este un prilej de a aduce modul de funcționare a justiției în atenția
cetățenilor și de a contribui la educația juridică și la formarea unei culturi juridice în rândul tinerelor generații, dar nu numai. Activitățile derulate pe parcursul zilei de 25 octombrie 2023 vor facilita vizitarea compartimentelor relevante pentru activitatea de judecată, discuții cu reprezentanții instanțelor și informarea cu privire la accederea în profesiile juridice.
Tribunalul Vrancea și Judecătoria Focșani susțin importanța educației juridice realizată prin asemenea activități, pe care o apreciază ca fiind foarte eficientă în modelarea cetățenilor români responsabili și cu respect pentru ordinea de drept și legile țării.
Pentru detalii și programări vă rugăm să ne contactați, până la data de 23 octombrie 2023, la adresa tr- vrancea-info@just.ro. (sursa: Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Vrancea / foto: arhivă)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu