miercuri, decembrie 4, 2024
AcasăComuna meaPAUNESTIUrsul a ajuns și în comuna Păunești

Ursul a ajuns și în comuna Păunești

Deși se apropie perioada de hibernare, urșii nu au … somn. Tot mai mulți oameni reclamă prezența animalelor sălbatice foarte aproape de gospodăriile populației sau chiar în interiorul localităților. Cel mai recent exemplu în acest sens îl reprezintă comuna Păunești. Într-una din nopțile trecute, localnicii din satul Viișoara s-au trezit cu ursul în vatra satului. Animalul a fost văzut foarte aproape de o gospodărie aflată la marginea satului. A fost prima dată când ursul s-a apropiat atât de mult de locuințele din zonă, localnicii susținând că niciodată nu s-a mai întâmplat ca ursul să fie zărit aproape de gospodăriile oamenilor. ”Oamenii s-au speriat, mai ales că a fost prima dată în istoria comunei când ursul vine atât de aproape de noi. Acum ei își aduc copiii de mână la școală, dimineața, de frica ursului. Am informat instituțiile abilitate și reprezentanții AJVPS cu privire la prezența ursului în vatra satului, o situație de nedorit și periculoasă în același timp. Sper să se ia măsuri, iar oamenii să nu fie atacați de urs”, ne-a declarat Gheorghe Popa, primarul comunei Păunești.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu