În ultima perioadă, în județele din vecinătatea Vrancei s-au confirmat mai multe focare de variolă ovină și caprină (Brăila, Buzău, Galați). Pentru a stabili măsuri de prevenire a apariției și răspândirii unor astfel de boli, la sediul Prefecturii Vrancea a avut loc o discuție cu primarii localităților vrâncene în care se desfășoară târguri de animale – Dumbrăveni, Păunești, Vidra, Bârsești. La întâlnirea convocată de prefectul Liviu Macovei au participat directorul executiv al DSVSA Vrancea, dr. Cristinel Mihai, și inspectorul șef al IPJ Vrancea, Remus Nica. ”Am discutat despre situația epidemiologică actuală, evoluția bolilor la animale și, în mod special, despre riscurile asociate circulației și comercializării animalelor în târguri. La nivel național, activitatea tuturor târgurilor de animale vii (inclusiv porci, oi, capre sau vaci) este suspendată pe o perioadă nedeterminată. Această măsură strictă este menținută de autorități din cauza evoluției și riscului ridicat de extindere a unor boli contagioase extrem de grave, cum sunt pesta porcină, pesta micilor rumegătoare, boala limbii albastre și focarele recente de variolă ovină. Am solicitat o colaborare strânsă între UAT-uri, DSVSA și structurile de ordine publică, astfel încât târgurile din Vrancea să se desfășoare în condiții de siguranță, iar orice situație suspectă să fie semnalată și verificată rapid.”, a explicat prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei.
Județul Vrancea, înconjurat de cazuri de variolă ovină și caprină / Măsuri de prevenție dispuse de autoritățile vrâncene
Știri din aceeași categorie
- Advertisment -
