duminică, octombrie 6, 2024
AcasăActualitateUna dintre femeile dispărute în pădure, de negăsit

Una dintre femeile dispărute în pădure, de negăsit

După circa 90 de ore de la dispariție și mai bine de 60 de ore de la data anunțării autorităților, Elena Iordache, de 41 de ani, din Cîrligele, este de negăsit. Aceasta a plecat duminică după amiază din satul Dealul Cucului, comuna Poiana Cristei, prin pădure, împreună cu sora ei și două din fiicele acesteia. Ele s-au rătăcit și abia marți s-au găsit trupurile neînsuflețite ale Dumitrei Iordache, de 44 de ani, și ale fetițelor, de 3 și 15 ani, nu departe de marginea satului. Autoritățile au format mai multe echipe de căutare împreună cu localnicii dar nu au reușit să dea de urma femeii până acum. Între satele Dealul Cucului și Dălhăuți, acolo unde locuiesc familiile acestor persoane, sunt circa 8 km de parcurs prin pădure.
Dumitra, Elena și cele două fete plecaseră duminică după amiază de la niște rude din Dealul Cucului, se pare după o ceartă cu acestea. Deși ploua, bătea vântul și era foarte frig, victimele s-au încumetat să pornească la drum pe potecile pe care le străbătuseră de nenumărate ori până atunci. Se pare că s-au rătăcit dar abia luni seară o rudă a anunțat autoritățile de dispariția acestora. Echipele de căutare le-au găsit pe Dumitra și cele două fete fără suflare, în pădure, dar nu prezentau urme de violență. Conform investigațiilor medico-legale preliminare, cele 3 victime au murit din cauza hipotermiei. Acestea vor fi înmormântate sâmbătă, cu ajutorul aurotităților și al localnicilor. În schimb, Elena nu a fost găsită nici până în prezent. Echipele au extins raza de acțiune și prin locuri mai puțin umblate.
spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu