vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateTransportatorii ilegali de lemne nu stau acasă

Transportatorii ilegali de lemne nu stau acasă

În perioada 19-25 martie a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Focșani, ai Direcției Silvice Vrancea și ai Ocoalelor Silvice de Regim au desfăşurat mai multe controale pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. În urma celor 47 de controale, din care 46 desfășurate pe drumurile publice și un control la depozite de materiale lemnoase/instalații de debitat lemn rotund, a fost constatată o infracţiune prevăzute de Legea 46/2008 Rep. şi aplicate 7 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de peste 17000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 48,64 m.c. material lemnos, în valoare totală de peste 13000 de lei.

EXEMPLU:

În perioada 24-25 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, au efectuat un control la un depozit de materiale lemnoase din comuna Ruginești, ocazie cu care s-a constatat faptul că în perioada 01 ianuarie – 25 martie 2020, operatorul economic a expediat din incinta depozitului cantitatea de 26,06 mc materiale lemnoase din speciile anin, salcie și tei cu avize de însoțire a materialelor lemnoase din care nu rezultă proveniența.  În cauză, s-a dispus sancționarea contravențională a societății pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit.b), din Legea nr. 171/2010 actualizată, cu amendă în sumă de 5000 lei și măsura complementară a confiscării valorice a cantității de lemn, în valoare totală de 3023,46 lei. Totodată, reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au luat măsura sancționării contravenționale a operatorului economic potrivit art. 19, alin.6, lit.m), din Legea nr. 171/2010 actualizată, cu amendă în sumă de 3000 lei, pentru nerespectarea modului de operare a datelor în SUMAL.

La data de 21 martie a.c., polițiștii din Vidra au depistat pe un drum auto forestier de pe raza comunei Nereju, două autovehicule staționate, încărcate cu material lemnos.
S-a procedat la cubarea cantităților de masă lemnoasă identificate în cele două autovehicule, constatându-se că în primul autocamion se află un plus de 10,82 m.c. lemn rotund din specia rășinoase iar în cel de-al doilea autocamion se află un plus de 2,029 m.c. lemn rotund rășinoase, față de volumul prevăzut în avizele de însoțire.
În cauză, s-a procedat la sancționarea contravențională a deținătorilor materialelor lemnoase, în conformitate cu prevederile art.19, alin.2, lit.b) din Legea nr.171/2010 și la confiscarea fizică a cantităților de 10,82 m.c., respectiv 2,029 m.c. lemn rotund din specia rășinoase, ce au fost date în custodia organului silvic. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu