vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateTragedie: adjudeanul Vlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, a...

Tragedie: adjudeanul Vlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, a murit la spital, după ce a fost scos din Marea Neagră

În cursul zilei de sâmbătă, un tânăr a fost scos din valurile Mării Negre de oamenii aflați pe litoral. Tânărul care se zbătea între viață și moarte era Vlad Dediu, președintele Uniunii Național a Studenților din România. Din datele de la fața locului, Vlad Dediu a intrat în mare, în zona de nord a staţiunii Mamaia (în zona clubului Fratelli), sâmbătă dimineață, și a fost scos din valuri de către oamenii care i-au sărit în ajutor şi l-au adus la mal. Paramedicii au fost chemați imediat și l-au resuscitat pe plajă, pentru că se afla în stop cardio-respirator. După ce i-a revenit pulsul, tânărul adjudean a fost transportat la spital, în stare gravă. Medicii n-au mai putut face însă mai mult pentru el, iar azi noapte, în jurul orei 2.00, acesta a decedat. Vlad Dediu a urmat cursurile Colegiului Național ”Emil Botta” din Adjud, absolvise în această vară Universitatea Politehnică București, Facultatea de Transporturi, și avea 22 de ani.
Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet și i-a lăsat înmărmuriți pe cei care l-au cunoscut. Mesajele de durere și de condoleanțe au început să curgă pe rețelele de socializare. ”Viața este un drum anevoios și fără un capăt vizibil. Din păcate, pentru unele persoane, acel capăt apare prea devreme. Cu durere în suflet, dorim să împărtășim cu voi faptul că dragul nostru prieten și membru al familiei UNSR, Vlad Dediu, s-a stins din viață pe data de 11 iulie, în urma unui stop cardio-respirator. Un adevărat lider, voluntar și prieten se stinge din viață înainte de vremea lui, înainte de a-și vedea toate visele împlinite și cariera completă. Întreaga federație UNSR este alături de familia lui Vlad iar gândurile noastre sunt alături de el. Drum lin, Vlad!”, au transmis prietenii săi de la Uniunea Națională de Studenților din România.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu