vineri, aprilie 26, 2024
AcasăActualitateCine sunt performerii concursului de matematică "Unirea 2016"

Cine sunt performerii concursului de matematică „Unirea 2016”

Colegiul Național Unirea din Focșani a găzduit cea de-a XV-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică la care au participat peste 400 de elevi ai claselor IV – X zeci de profesori din 16 județe. Competiția a fost acerbă iar elevii și-au demonstrat abilitățile și cunoștințele în a rezolva problemele și exercițiile de matematică. ”A fost o competiție echilibrată, cu elevi bine pregătiți. Au fost copii care au obținut punctaje foarte mari. Țin să remarc și faptul că, printre invitați, s-au aflat 7 profesori de la școlile din țară care au participat la toate cele 15 ediții ale concursului nostru”, ne-a declarat prof. Cornel Noană, directorul Colegiului Național Unirea. Pentru fiecare categorie s-au acordat premii, mențiuni speciale și mențiuni. Elevii focșăneni au câștigat un premiu întâi, la clasa a IV-a, printr-un elev al Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga”. Elevii Colegiului Național Unirea au obținut 5 premii iar cei ai Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” au obținut 3 premii. De asemenea, printre premianții vrânceni s-au mai numărat elevi de la Școala Gimnazială ”Duiliu Zamfirescu”, Colegiul Național ”Al.I.Cuza” și Școala Gimnazială ”Ion Basgan”. Două premii întâi au obținut elevii Colegiului Național din Iași, la clasa a VII-a și a VIII-a.
Competiția s-a desfășurat cu sprijinul financiar al Consiliului Local Focșani. Premiul pentru locul întâi a fost în valoare de 300 de lei, pentru locul secund de 200 de lei iar pentru locul al treilea a fost de 100 de lei. De asemenea, s-au acordat 19 mențiuni speciale cu o valoare de câte 50 de lei fiecare. La rândul său, Societatea de Științe Matematice filiala Vrancea a acordat câteva premii speciale unor elevi care au prezentat soluții elegante pentru rezolvarea problemelor și exercițiilor.
Vezi AICI câştigătorii concursului

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu