Tarifele de parcare majorate se discută în Consiliul Local Focșani. Cum vor vota consilierii puterii?

0

Scandalul izbucnit luna trecută cu propunerile de majorare a tarifelor de parcare din Focșani ajunge, peste două zile, în Consiliul Local. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Focșani de miercuri, 29 august, se află și proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru locurile de parcare. Conducerea SC Parking SA Focșani propune noi tarife, iar primarul Cristi Misăilă a întocmit un proiect de hotărâre în consecință. Printre noile propuneri se numără, de exemplu, majorarea tarifului anual pentru un loc de parcare, de la 120 lei (plus tva) la 170 lei (plus tva). Acest lucru înseamnă că focșănenii care dețin un autoturism vor scoate din buzunar peste 200 de lei pentru locul de parcare din jurul blocului.

Propunerile conducerii SC Parking (societate aflată în subordinea Consiliului Local Focșani, înființată de primarul Cristi Misăilă, unde sunt angajați membri PSD, apropiați ai PSD și ai primarului) au fost aprobate, inițial, de primarul Focșaniului. Însă șeful PSD Vrancea, Marian Oprișan, a transmis un mesaj negativ și le-a cerut consilierilor locali PSD să nu voteze majorarea tarifelor de parcare. Imediat, primarul Cristi Misăilă a dat un comunicat în care susține că nici el nu este de acord cu majorarea acestor tarife, aruncând vina pe prietenii&membrii PSD din conducerea SC Parking. După aceste comunicate publice, proiectul a rămas pe site-ul Primăriei Focșani, iar primarul l-a introdus pe ordinea de zi a ședinței CL Focșani din 29 august. Așteptăm cu interes să vedem care va fi poziția primarului Misăilă (dacă va fi prezent la ședință, întrucât se află în concediu, pentru pregătirea nunții sale din 1 septembrie) și care vor fi atitudinea și votul consilierilor PSD&afiliați din coaliția majoritară.