miercuri, decembrie 11, 2024
AcasăSocietateTârg umanitar de Sfântul Nicolae, la iarmarocul tradițional de la Tichiriș, în...

Târg umanitar de Sfântul Nicolae, la iarmarocul tradițional de la Tichiriș, în sprijinul unei persoane cu probleme grave de sănătate, din Irești

O femeie de 49 de ani, din satul Irești, comuna Vidra, are mare nevoie de ajutorul semenilor. Sanda Sava are mai multe probleme de sănătate și ar trebui să fie supusă unei intervenții chirurgicale, care necesită o sumă importantă de bani. În acest sens, rudele și oamenii inimoși din comună s-au gândit să organizeze un târg de caritate. Evenimentul se va desfășura miercuri, 6 decembrie, la Tichiriș. A fost ales acest loc pentru că, de Sfântul Nicolae, acolo se desfășoară un târg (iarmaroc) tradițional, unde se adună mii de oameni din zona de munte a județului, din Focșani și nu numai.
Prin urmare, cei care vor să ajute sunt așteptați la cumpărături, la târgul umanitar de la Tichiriș. ”La acest târg, veți găsi îmbrăcăminte, încălțăminte (pentru toate vârstele), poșete, lucruri pentru casă, flori de săpun, aranjamente pentru Crăciun, jucării, puzzle etc. Bonus primiți o cafea sau un ceai cald din partea mea. Vă aștept în număr cât mai mare! 11.000 euro. Atât o costă operația de inimă care îi promite viață îndelungată Sandei Sava. Femeia locuiește în Irești și este stâlpul familiei, având grija mamei, a soțului, a fratelui, toți cu probleme de sănătate. De ceva timp a început să se miște tot mai greu, fiecare pas începe să fie simțit, apoi încep episoadele de leșin, destul de grave, dar pe care le pune pe seama efortului, diabetului, greutății, stresului. (…) Costul operației este mult peste puterile ei: 11.000 de euro, fără să mai punem la socoteală costurile cu celelalte analize pe care trebuie să le facă înainte. Pe 5 decembrie este programată la RMN cardiac, care costă 2300 lei (aproape 500 de euro). Timpul este scurt, recomandarea este de a se feri de orice efort până atunci, ceea ce e cam greu. Ştiu că este o perioadă grea pentru toată lumea, dar mai știu că putem face şi minuni. Așa că punem la dispoziție un cont în care putem dona speranță pentru Sanda. Contul este deschis pe numele Simonei, fiica Sandei. Vă rugăm să specificați că este donație.”, a scris, pe Facebook, Iustina Anghel, inițiatoarea târgului de caritate.
Conturile bancare în care se pot dona bani sunt:
Titular: ENE SAVA SIMONA ELENA
RON: RO62 RNCB 0267 1484 3719 0001
REVOLUT: 0770545482
EURO: LT083250011096189698
REVOLT21
RON:RO55BREL0005540514770100
BRELROBU (sursa: Iustina Anghel)

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu