vineri, aprilie 26, 2024
AcasăSocietateȚară, țară, vrem ostași!

Țară, țară, vrem ostași!

Armata Română caută să recruteze candidați pentru ocuparea a 2.020 de posturi de soldat şi gradat profesionist, seria de instruire 2017. Românii interesaţi se pot înscrie până pe 25 noiembrie a.c. şi pot cere mai multe informaţii la centrele de recrutare din fiecare judeţ. Candidaţii care optează pentru profesia de soldat/gradat profesionist nu susţin concurs de admitere sub forma unor examene scrise (de cunoştinţe), însă sunt ierarhizaţi pe baza punctajului obţinut de fiecare în parte, în funcţie de performanţele înregistrate la probele de selecţie, de nivelul studiilor absolvite şi de rezultatele obţinute, precum şi de opţiunile proprii. Primul candidat clasat este și cel repartizat în funcţia pentru care a optat. Candidaţii repartizaţi vor urma un program de câteva luni (maximum 5), într-un centru de instruire.
După repartiţia în unităţile militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti încheie un contract de angajare cu durata de 4 ani. La expirarea acestuia, în cazul în care optează să rămână în armată, pot încheia noi contracte de angajare, cu o durată de 2 – 3 ani.
Limita maximă de vârstă până la care pot fi menţinuţi în activitate soldaţii şi gradaţii profesionişti din Ministerul Apărării Naţionale este de 55 de ani, vechimea în armată fiind luată în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Vrâncenii interesați de a se angaja în rândul forțelor militare se pot adresa Biroului Informare-Recrutare din Focșani, Strada Cezar Bolliac nr.5-7 (în sediul Cercului Militar Focșani), sau la telefon 0237-216227. 

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu