marți, aprilie 30, 2024
AcasăPanciuTânără depistată la volan sub influența substanțelor psihoactive

Tânără depistată la volan sub influența substanțelor psihoactive

În cursul nopții trecute, ora 03:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu au depistat în trafic, pe o stradă din localitate, o femeie în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

În scop preventiv, zilnic, polițiștii rutieri continuă să informeze în trafic conducătorii auto despre modificările legislative, care se referă la faptul că, în cazul în care, o persoană conduce fără drept, sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive și provoacă un accident rutier, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată  la închisoare, cu executare. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu