Suspiciuni la Școala Dumbrăveni. Doi elevi au primit nota 3, la final de an școlar, și au rămas repetenți

0
142

Cotidianul Libertatea publică un material despre un caz cu multe semne de întrebare. Este vorba de doi elevi de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială Dumbrăveni, lăsați repetenți după ce au primit nota 3 la Limba Franceză, în ultimele zile ale anului școlar. Ei mai erau corigenți la alte două materii, astfel că a treia corigență îi duce, automat, la repetarea clasei a VI-a. Cu greu, reporterul de la Libertatea a reușit să stea de vorbă cu oficialii școlii și cu cei implicați în această situație. Unul dintre copii și familia acestuia povestesc situația în care se află și motivele pentru care rezultatele la învățătură sunt destul de slabe – accident, probleme materiale, tată alcoolic, probleme de sănătate etc. Însă, după cum spune copilul, ”e adevărat că nici eu nu mă descurc la școală și nu știu să vorbesc prea bine, dar cred că am știut măcar de un 5.” Elevul a primit nota 3 la Limba Franceză, pe 10 iunie, deși avea alte 4 note, cu care i se putea încheia media 5 (trei note de 5 și una de 3). La rândul ei, profesoara de Limba Engleză susține că i s-a cerut să-l lase ea corigent, însă nu a vrut. Ea acuză anumite interese în școală, motive negate de conducerea instituției. Nici Inspectoratul Școlar Județean nu pare interesat să aprofundeze problema și să descopere adevărul. Prieteniile, relațiile și interesele personale par mai presus de viața unor copii, mai ales dacă provin din familii necăjite. Pe larg despre acest subiect puteți citi pe libertatea.ro.