vineri, martie 29, 2024
AcasăOdobestiSuspectul omorului de duminică seară, din Odobești, a fost arestat preventiv

Suspectul omorului de duminică seară, din Odobești, a fost arestat preventiv

Magistrații au aprobat cererea de arestare preventivă a bărbatului suspectat că și-a omorât în bătaie concubina. Pe fondul consumului de alcool, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, și-a bătut crunt concubina, în vârstă de 56 de ani, pe care a abandonat-o într-o baltă de sânge într-o parcare din Odobești. O persoană care a văzut femeia în agonie a sunat la 112. Cadrele medicale nu au mai putut salva viața femeii, care a decedat la scurt timp. Agresorul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore. Luni, instanța a decis continuarea cercetărilor în stare de arest preventiv. ”Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și în consecință: Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. F., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. de art. 188 alin. 1 C.p., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.01.2022 până la data de 15.02.2022, inclusiv. În temeiul art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului C. F. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare.”, se menționează în decizia Tribunalului Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu