vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPanciuSpitalul din Panciu are tomograf înaintea Focşaniului

Spitalul din Panciu are tomograf înaintea Focşaniului

Deputatul de Vrancea, Angel Tâlvăr și primarul Iulian Nica au inaugurat vineri, 20 ianuarie 2017, tomograful Spitalului Orășenesc Panciu, care a stat în depozit încă din anul 2014. Alături de aceștia, la eveniment au mai fost prezenți consilierul județean, Elena Stoica, directorul Spitalului Panciu, Nicolai Mărăscu și directorul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon“ Focșani, Constantin Mândrilă.

O dată cu aparatul de ultimă generație, al doilea de acest fel, funcțional în România, a fost inaugurat și noul laborator de imagistică medicală al instituției. Investiția, în valoare de aproximativ 1,1 milioane de euro a fost realizată prin implementarea, de către Primăria Orașului Panciu, a proiectului „Realizarea spaţiilor necesare funcţionării laboratorului de imagistică medicală compartiment tomograf şi dotarea cu tomograf a ambulatoriului integrat al Spitalului Panciu, judeţul Vrancea – COD SMIS 38465, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale”, Domeniul de intervenţie 3.1 „Reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate”.

„Este un vis împlinit, o investiție de care vor beneficia nu doar păncenii, ci și toți locuitorii din Valea Șușiței. O investiție majoră nu numai ca valoare, cât mai ales datorită eforturilor depuse pentru ca aceasta să devină realitate.  Realizarea de la zero a unui laborator de imagistică medicală, dotat cu un computer tomograf de ultimă generație, părea un ideal mult prea greu de atins. Dar iată că, după aproape 3 ani, reușim să tăiem panglica de inaugurare de la acest obiectiv de investiții. Nu a fost deloc ușor, am avut multe obstacole de trecut, dar în toată munca noastră am fost motivați de dorința păncenilor de a se bucura, la ei acasă, de dotări spitalicești la standardele unităților medicale moderne“, a declarat primarul Iulian Nica.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu