vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPoliticaSpitalul care nu e nici pe hârtie tulbură apele politice mioritice

Spitalul care nu e nici pe hârtie tulbură apele politice mioritice

Anul 2018 a început la fel de tensionat în politica focșăneană precum s-a încheiat anul 2017. Subiectul principal al disputelor politice a pornit de la declarația fostului premier Mihai Tudose precum că se va construi un spital nou la Focșani. Marți, 23 ianuarie, primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a introdus pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local, chiar la începutul adunării, un proiect de hotărâre privind inventarierea unui teren de la marginea orașului pe care ar urma să se ridice viitorul spital. Numai că situația juridică a terenului respectiv este neclară, nicio instituție neasumându-și administrarea/ proprietatea acestuia. Mai mult, terenul este înconjurat de proprietăți ale armatei. Consilierii locali PNL nu au votat proiectul și au cerut un răgaz de câteva zile pentru clarificări, fapt neacceptat de către primar și majoritatea politică din CL Focșani. De aici, s-a iscat, din nou, un scandal politic, iar acum primarul Misăilă a anunțat că inițiază o petiție publică prin care cere demisia din Consiliul Local Focșani a membrilor PNL. ”În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local din data de 23 ianuarie 2018, reprezentanții PNL au respins proiectul de hotărâre care avea ca obiect inventarierea în domeniul public a unui teren de peste 6 hectare pentru realizarea unui spital nou cu fonduri de la Banca Mondială, fără niciun fel de argument, declarând doar că nu pot vota așa ceva! Poate ca ar fi votat altfel, dacă era vorba de construirea unui… ospiciu. Mai mult decât atât, de parcă sănătatea oamenilor ar fi o glumă, consilierii PNL au întrebat, în bătaie de joc, „care este graba?” Prin deciziile luate în ședința Consiliului Local din data de 23 ianuarie 2018, consilierii PNL au recidivat! Ei au trădat, încă o dată, punând mai presus de binele comunității ambițiile personale ale grupului lor, fără a fi cât de puțin atenți la cerințele focșănenilor! Din punctul meu de vedere, consilierii PNL Focșani sunt niște recidiviști care sabotează comunitatea noastră și împiedică orice tentativă a Primăriei de a crea climatul necesar dezvoltării unor servicii de calitate și noi locuri de muncă în Municipiul Focșani. Cred cu tărie că astfel de recidiviști, precum consilierii PNL, nu sunt pe măsura așteptărilor societății și cred că nici un cetățean rezonabil din acest oraș nu poate avea așteptări de decență și eficiență din partea domniilor lor! Pe această cale, anunț faptul că voi deschide o petiție publică prin care solicit recidiviștilor din PNL Focșani să își dea demisia din Consiliul Local! Totodată, fac apel la toți focșănenii, care doresc instalarea unui climat de normalitate în cadrul comunității noastre, să participe la următoarea ședință a Consiliului Local Focșani și să sancționeze, așa cum se cuvine, comportamentul recidivist al PNL Focșani”, scrie primarul Cristi Misăilă într-un comunicat de presă.

La rândul lor, consilierii PNL Focșani susțin că sunt de acord cu ridicarea unui nou spital dar vor să voteze în cunoștință de cauză, nu la comanda primarului, după ce se clarifică situația juridică a terenului propus pentru viitoarea construcție. De asemenea, ei cer și un răspuns de la Ministerul Apărării Naționale. Printre întrebările și obiecțiile consilierilor PNL Focșani se numără:

 În harta atașată proiectului la Est apare TEREN MApN, iar în proiect se scrie teren Municipiul Focșani.

– În toate adresele către instituțiile abordate de Primărie se face referire la un teren de 5,46 hectare, iar în proiect se scrie despre o suprafață de 6,2 hectare.

– Considerăm că NU este clarificat REGIMUL JURIDIC al terenului respectiv. Ministerul Finanțelor consideră că Primăriei Focșani îi revine sarcina de a clarifica regimul juridic al terenului respectiv.

– Comisia de Fond Funciar a Primăriei Focșani, condusă de primarul Misăilă, trebuie să se întrunească, în baza Legii 165/2013, să inventarieze terenul respectiv și să facă un proces verbal privind situația persoanelor care au cerut retrocedări și cărora li s-au respins cererile pe motiv că Primăria nu dispune de terenuri libere. Nu pot fi îngrădite drepturile unor oameni care au decizii judecătorești definitive, dacă aceștia solicită teren.

– Primăria a trimis adrese la Prefectură, Cadastru, Ministerul Justiției, Penitenciarul Focșani, Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Apărării Naționale. Răspunsurile primite NU au fost lămuritoare, ba chiar au fost contradictorii. În aceste condiții, cum să votezi când primești documentația înainte cu 15 minute de începerea ședinței de Consiliu Local. Nu trebuie să studiezi proiectul cu responsabilitate?

– Este o zonă cu regim de protecție specială și e necesar un aviz de la MApN, prin Statul Major General, conform legislației în vigoare, pentru construcția spitalului? E nevoie de avize de la MApN pentru construcția spitalului, având în vedere că terenul respectiv este învecinat cu 3 loturi care aparțin Armatei? Care este situația pistei de aterizare din apropierea terenului și dacă trebuie avize speciale pentru construcția unui spital atât de aproape. (…) În aceste condiții, Consiliul Local Focșani trebuie să se asigure că nu face degeaba demersurile pentru construire, pierzând timp și riscând să piardă finanțarea de la Banca Mondială.” (comunicat PNL Vrancea)

Disputele pe această temă vor continua și este de așteptat ca primarul Cristi Misăilă să introducă pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CL Focșani, posibil una extraordinară, proiectul cu inventarierea terenului respectiv și trecerea lui în domeniul public al județului Vrancea. Deja Marian Oprișan a făcut un pas în acest sens: a convocat pentru luni, 29 ianuarie, o ședință extraordinară a CJ Vrancea, având la punctul nr.2 următorul proiect de hotărâre:„Transmiterea solicitării de trecere a suprafeței de 62000 mp teren situat în extravilanul Municipiului Focșani, Tarla 80, parcela 424/1A din domeniul public al municipiului Focșani în domeniul public al județului Vrancea, în vederea construirii Spitalului Județean”.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu