duminică, aprilie 28, 2024
AcasăPoliticaȘefa Reprezentanței CE în România, prima pe lista de candidați PSD-PNL pentru...

Șefa Reprezentanței CE în România, prima pe lista de candidați PSD-PNL pentru Parlamentul European

Se pare că liderii PSD și PNL s-au decis asupra persoanei care să deschidă lista comună de candidați pentru Parlamentul European, la alegerile din 9 iunie. Liderii coaliției de guvernare doreau o femeie de succes în domeniul său de activitate pentru a ocupa poziția numărul 1 pe lista de candidați și au ales-o pe Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România. Ramona Chiriac are aproape 45 de ani și conduce Reprezentanța CE de la București din vara anului 2021. Este diplomat de carieră, cu experiență în probleme europene. Ramona Chiriac a fost, printre altele, consul general al României în Bavaria.

Până să ajungă șefa Reprezentanței CE în România, Ramona Chiriac a lucrat în administrația publică centrală și locală din România, în special în pregătirea autorităților locale române pentru aderarea țării la Uniunea Europeană. În cadrul Ministerului Integrării Europene din România, a fost responsabilă în special de promovarea valorilor UE, furnizarea de informații privind oportunitățile de finanțare, precum și diseminarea cunoștințelor despre UE prin organizarea de conferințe, seminarii, campanii și ateliere de lucru. Ramona Chiriac a absolvit Facultatea de Studii Europene la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Deține două diplome de masterat, unul în studii europene și administrație publică (universitățile din Münster, Germania și Twente, Olanda) și unul în studii de gen, diferențe, inegalități (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România), precum și alte diplome de specialitate în problematică europeană.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu