luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneSe reiau înscrierile în Programul ”Rabla” pentru persoane juridice

Se reiau înscrierile în Programul ”Rabla” pentru persoane juridice

Astăzi, de la ora 10:00, se reiau înscrierile în cadrul Programului ”Rabla Clasic” pentru persoane juridice. Înscrierile se reiau cu sumele rămase disponibile după corectarea erorii generate de introducerea de către un solicitant a unor informații eronate în câmpurile din aplicație. Administrația Fondului pentru Mediu susține că a remediat defecțiunea tehnică.
”Situația creată la startul sesiunii din martie a fost remediată, iar pentru evitarea acestor situații în viitor, Administrația Fondului pentru Mediu a întreprins demersurile necesare pentru dezvoltarea unei funcționalități în aplicația de înscriere care să limiteze valoarea finanțării pe care o pot solicita operatorii economici la echivalentul în lei a pragului ajutorului de minimis. Atragem atenția solicitanților asupra faptului că la reluarea înscrierilor în aplicația informatică, documentele trebuie să fie în termen de valabilitate, conform ghidului de finanțare.”, a precizat Administrația Fondului pentru Mediu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu