luni, mai 6, 2024
AcasăStiri InterneȘcolile și grădinițele private pot rămâne deschise, de mâine

Școlile și grădinițele private pot rămâne deschise, de mâine

Reglementările legale privind închiderea unităților de învățământ începând de luni, 25 octombrie, pentru două săptămâni, nu se aplică și instituțiilor private. La sfârșitul acestei săptămâni au apărut confuzii cu privire la închiderea tuturor unităților – de stat și private – iar Ordinul ministrului Educației de vineri, 22 octombrie, face referire doar la vacanța pentru elevii, preșcolarii și cadrele didactice din sistemul de învățământ de stat. ”Ministerul Educației a emis ordinul de instituire a vacanței conform atribuțiilor legale stabilite in LEN. Ordinul Ministrului Educației instituie, prin derogare de la ordinul care aprobă structura, vacanță de două săptămâni, în perioada 25 octombrie-5 noiembrie, în toate școlile și grădinițele de stat, care pot fi reglementate la nivel de structură an școlar de către Ministerul Educației. Prin instituirea normei derogatorii, se aplică în mod direct actul emis și este obligatoriu pentru unitățile de învățământ de stat. Activitatea unităților de învățământ privat (inclusiv cele cuprinse în Registrul Special), precum și activitatea de tip after-school fac obiectul prevederilor articolului 8 din Hotărârea CNSU nr. 91, fără implicarea Ministerului Educației. Articolul 8.2 care reglementează funcționarea unităților de tip after-school a fost preluat în HG, dar Art. 8.1 care reglementează suspendarea prezenței fizice în școli și grădinițe private nu a fost preluat în HG.”, a declarat pentru edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Prin urmare, pentru ca și cursurile în școlile și grădinițele private să fie suspendate pentru două săptămâni, este nevoie de o hotărâre de guvern în acest sens.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu