vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPoliticaApelul la rațiune al unui primar din Vrancea: ”Mai faceți o pauză,...

Apelul la rațiune al unui primar din Vrancea: ”Mai faceți o pauză, dragi politicieni de rang înalt!”

Mai faceți o pauză de la „strategii”, „calcule” și „combinații” și mai gândiți-vă pentru ce sunteți acolo, pentru ce și-au pus oamenii speranțele în voi!
Nu pot spune că îmi pare rău că am susținut partidul din care fac parte – PNL, cred că are cei mai buni și serioși politicieni, de la primari extraordinari, la politicieni serioși, experimentați și performanți, fie ei președinți de Consilii Județene, parlamentari sau europarlamentari, însă ce se întâmplă în partid de vreo 4-5 luni efectiv este inexplicabil.
Domnule Președinte Iohannis, m-ai dezamăgit!
Știți câte probleme sunt de rezolvat? Știți cu câte ați rămas în urmă? Știți cât de mult rău faceți prin dorința dumneavoastră de a controla tot?
Un partid este format din oameni, iar un partid puternic este format din oameni care cred puternic în doctrina, ideile dar și viziunea liderilor, noi la PNL nu prea mai avem nimic. Avem, în schimb, toți acei politicieni pe care i-am amintit mai sus, sper ca ei să poată forța revenirea la principiile care ne-au ghidat în ultimii ani.
Nu o să vorbesc nici despre oportuniști, nici despre lipitori, nici de anumiți oameni politici care vremelnic au ajuns pe diverse funcții. Aceștia sunt peste tot, în toate partidele, și vor dispărea la fel de repede cum au apărut, consecvența, consistența și profesionalismul nu pot fi mimate! Sănătate vă doresc tuturor, iar decidenților noștri sănătate la cap! (Dragoș Ciobotaru (PNL), primarul comunei Vizantea-Livezi)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu