AcasăPanciuȘcoala pănceană, în doliu

Școala pănceană, în doliu

Școala pănceană se desparte de încă un cadru didactic din Generația de Aur: învățătoarea Margareta Dinga! „Conștientă de valorile care trebuie să formeze profilul unui învățător cu o înaltă ținută, a căutat, cu migală și efort, cu perseverență și simț de răspundere, să includă aceste valori în conturul propriei sale personalități, pentru a se ridica la nivelul măiestriei pedagogice. După ani de căutări permanente, de aspirații spre ceea ce este bun și desăvârșit, însușindu-și continuu noutățile teoriei pedagogice și cizelându-și mereu tehnica realizării procesului didactic, a reușit să se realizeze ca un cadru didactic de elită și să constituie un model în munca de la catedră“ – spunea, despre Margareta Dinga, profesorul Mihail Adafini, în monografia sa, „Sfânta lumină a învățăturii și apostolii ei“.
Generațiile de elevi pe care i-a îndrumat și format, colegii de catedră, prietenii și toți cei care au cunoscut-o, își vor aminti cu dragoste și recunoștință de această adevărată DOAMNĂ a învățământului păncean! Suntem alături de colega noastră, Lăcrămioara Tudorache, în momentele de grea cumpănă și tristețe, prilejuite de pierderea mamei! Dumnezeu s-o ierte și să-i odihnească sufletul în pace! (Primăria Orașului Panciu)
RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!