vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneScenariul din Suceava s-ar putea repeta la Baia Mare

Scenariul din Suceava s-ar putea repeta la Baia Mare

Pe principiul “a furat, dar a și făcut”, o afaceristă s-a plimbat cu noul virus prin spitale, dar a și donat.

O afaceristă din Baia Mare, distribuitoare de echipamente medicale, este acum suspectată de faptul că ar fi sursa unui focar de COVID 19 în spitalele din județ. Culmea, femeia are o afacere care presupune distribuția de echipamente medicale și are cunoștințe în domeniul medicinei, fie și numai prin prisma faptului că are relații apropiate cu medici din spitalele din Baia Mare. Medici care și-au dorit să o ajute, sărind peste protocoale, fără a fi știut că afacerista îi mințea cu privire la plecarea ei în străinătate. Acum există riscul ca zeci de persoane, unele dintre ele cadre medicale, să se fi infectat cu noul virus, iar îngrijorarea lor e perfect justificată. Femeia a primit recent confirmarea infectării cu SARS COV 2, iar acum se află internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj, după ce a experimentat manifestări severe ale bolii. Pe plan local, îngrijorarea este mare, dar toată lumea tace. De ce? Pentru că firma pe care femeia o deține este unul dintre donatorii importanți ai spitalelor din zonă.

O asistentă de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare a declarat, de altfel, pentru presa locală din Baia Mare că Stela Săsăran a mințit cu privire la faptul că a fost plecată în străinătate, aceasta efectuând recent un drum în Franța: “La fel de sigur e și faptul că nu a declarat de unde vine. Ar trebui ca medicii să iasă în față să vorbească, dar văd că toată lumea tace. Luni, în data de 23.03 a fost la noi la consult. Se poate verifica, sunt registre la camera de gardă. A făcut și radiografie pulmonară, alt registru… Inclusiv conducerea știe lucrurile astea. Chiar doamna manager a condus-o. Duminică a fost consultată la Infecțioase de o doctoriță care lucrează și la noi. Un doctor internist. Nu a știut nimeni nimic, au avut doar mască simplă, nici vorbă de mai mult.

Pe larg despre acest subiect puteți citi un material publicat în rețeaua PressHub.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu