sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăStiri InterneS-au emis toate cardurile sociale de 250 lei

S-au emis toate cardurile sociale de 250 lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”. „Este un moment de referință pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părților implicate, reușim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea și distribuirea celor 2,5 milioane de carduri. Sunt bucuros că am depășit toate dificultățile, pentru a operaționaliza această măsură prin care acordăm 1.000 de lei în patru tranșe pentru alimente și mese calde. Cel mai important aspect este următorul: Toți beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens. În final, salut buna colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Poșta Română și emitenții de carduri, fiecare având un rol vital pentru sprijinirea românilor aflați în nevoie”, a transmis ministrul Marcel Boloș. În continuare, până la 31 iulie, preconizăm că Poșta Română va distribui toate cardurile. O posibilă excepție poate surveni în cazul persoanelor care nu sunt găsite la domiciliu sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Poștei, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin. Beneficiarii voucherelor sociale sunt:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. Mai multe detalii pe site-ul MIPE.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu