sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateRusia își reconsolidează poziția și influența în spațiul estic

Rusia își reconsolidează poziția și influența în spațiul estic

Conferențiar universitar doctor Armand Goșu, specialist în spațiul estic și în problematica Federației Ruse, a explicat focșănenilor care sunt realitățile geopolitice ale zonei ex-sovietice. În cadrul unei conferințe publice susținute la Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia”, Armand Goșu a prezentat situația în care se află acum statele foste comuniste în raport cu Federația Rusă dar și stadiul luptei pentru supremația mondială dintre Statele Unite ale Americii și Rusia. Conform publicistului Armand Goșu, Rusia se află în expansiune și în recâștigarea poziției de forță, mai ales în spațiul ex-sovietic. ”Este o teorie în istoria Rusiei. De-a lungul secolelor, Rusia a avut perioade de reflux și de flux. Creșterile și reformele au venit, în general, după înfrângeri militare. Așa s-a întâmplat pe vremea lui Petru cel Mare, pe vremea lui Alexandru al II-lea sau după prăbușirea URSS. Acum, cu Putin la putere, Rusia contestă ordinea mondială de după prăbușirea URSS, în 1991, a CAER și a Tratatului de la Varșovia. Statele din jur au fugit cu disperare spre Occident iar Rusia încearcă să-și recucerească influența. A făcut-o cu Georgia, a făcut-o cu Ucraina, prin anexarea rapidă a Crimeii, o face acum cu Moldova.

A blocat, practic, Parteneriatul Estic inițiat de Uniunea Europeană pentru 6 state ex-sovietice, cu un total de 75 de milioane de locuitori: Ucraina, Belarus, Georgia, Moldova, Armenia și Azerbaidjan”, a explicat Armand Goșu. Conform acestuia, Federația Rusă își urmărește foarte bine obiectivele, pe care le poate îndeplini, acum, prin mijloace neconvenționale, prin război cibernetic și informatic, prin manipularea maselor și mai puțin prin atacuri armate clasice. Vladimir Putin a speculat și s-a folosit de lipsa de reacție a liderilor occidentali și a NATO, de criza elitelor politice, de slaba calitate umană a celor care iau decizii la nivelul Uniunii Europene și chiar al Americii. Concluzia lui Armand Goșu, bun cunoscător al spațiului rusesc și ex-sovietic, viitorul nu este clar sau optimist în cazul UE, NATO, al României și al Republicii Moldova. Cel puțin, în Moldova de peste Prut, acolo unde Uniunea Europeană a investit mulți bani raportat la numărul de locuitori, ”s-a compromis ideea de Uniune Europeană pentru cel puțin 10 ani de acum înainte, și asta din cauza politicienilor”, este concluzia pesimistă a publicistului Armand Goșu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu